Eurostat: România a înregistrat, procentual, cea mai mare scădere a populației în 2020 (-0,7%), după ce pentru anul trecut în UE s-a raportat cel mai mare număr de decese din ultimii 60 de ani (de când există date disponibile).

Cea mai mare scădere a populației, ca număr, se observă în Italia (-384.000, sau -0,6% din populație), urmată de România (-143.000, -0,7%) și Polonia (-118.000, -0,3%). Procentual însă, raportat la populația fiecărui stat, România este pe primul loc.

Țările UE au înregistrat cu 534 de mii de decese mai mult decât în ​​2019 (o creștere de 11%), de la 4,7 la 5,2 milioane, iar datele reflectă impactul pandemiei Covid-19, potrivit Eurostat. Excesul de mortalitate a contribuit la o ușoară scădere a populației, de la 447,3 de milioane de locuitori la 447 mil. locuitori.

Un purtător de cuvânt al Eurostat, citat de Le Figaro, a afirmat că acesta a fost cel mai mare bilanț de decese anuale din 1961, de când există date disponibile pentru toate aceste țări. Numărul deceselor a crescut în toate țările UE în această perioadă, dar în special în Italia (+111.700, +18%), Spania (+75.500, +18%) și Polonia (+67.600, +17%), conform cifrelor Oficiului European de Statistică.

Și numărul nașterilor a continuat să scadă. Sporul natural (diferența dintre natalitate și mortalitate) a fost negativ din 2012. Din 2001 până în 2019 inclusiv, populația a crescut cu 4%, o creștere alimentată de migrație, care a scăzut în 2020 din cauza pandemiei. A existat un impact, fie pentru că granițele au fost închise, ceea ce a împiedicat mișcarea populației în această perioadă, fie pentru că oamenii s-au întors în țările lor de origine din cauza pierderii locurilor de muncă sau din alte cauze, potrivit lui Giampaolo Lanzieri de la Eurostat.

Surse alternative: Le Figaro, Eurostat

Acest articol a fost publicat în Stiri din tara. Salvează legătura permanentă.