CSAT a decis ca România să participe cu 200 de militari la operațiunea NATO de evacuare și relocare a cetățenilor afgani din bazele temporare din Kuweit și Qatar. Totodată, a fost activat Comitetul pentru Integrarea Refugiaţilor, iar MAI va evalua capacitatea de preluare a acestora.

Președintele Klaus Iohannis a prezidat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, desfășurată miercuri la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia a fost analizată situația din Afganistan.

Principalele subiecte discutate:

  • Celula interinstituțională de criză coordonată de către Ministerul Afacerilor Externe a reușit repatrierea a 49 de cetățeni români, împreună cu șapte cetățeni ai unor state partenere și aliate.
  • În cadrul ședinței CSAT, s-a stabilit să fie întreprinse, în continuare, demersuri în vederea aducerii în siguranță în România a cetățenilor afgani colaboratori ai autorităților române şi ai organizațiilor internaţionale, studenți cu burse în România, categorii vulnerabile precum jurnaliști, activişti pentru drepturile omului, magistrați.
  •  România va urmări adoptarea şi implementarea celor mai bune variante de răspuns la provocările politice, de securitate și umanitare generate de această criză.
  • România va continua să sprijine, inclusiv prin fonduri ale asistenței umanitare și asistenței pentru dezvoltare, proiecte care să ajute direct la ameliorarea situației cetățenilor afgani din Afganistan și a refugiaților afgani.
  • În cadrul CSAT a fost decisă activarea Comitetului interministerial Coaliția Națională pentru Integrarea Refugiaților. Ministerul Afacerilor Interne va evalua urgent capacitatea de preluare a refugiaților/azilanților și posibilitatea de extindere a acesteia.
  • Va fi intensificată colaborarea cu instituțiile europene de resort, precum Frontex, și cu statele vecine care ar putea fi vizate, alături de România, de potențiale valurile migraționiste dinspre Afganistan.
  • Se impun modificări de urgență ale cadrului normativ al Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Afacerilor Externe pentru completarea capacităților de răspuns la situațiile din teren, astfel încât statul român să poată oferi în mod eficient asistență pe palierul preluării și relocării de cetățeni afgani.
  • S-a dispus începerea pregătirilor necesare pentru preluarea refugiaților.
  • A fost abordată și decizia Consiliului Nord-Atlantic de a declanșa o operație militară pentru evacuarea cetățenilor afgani care au lucrat pentru misiunile NATO în Afganistan, precum și a membrilor familiilor acestora. Operația NATO va consta în preluarea cetățenilor afgani din bazele temporare din Kuweit și Qatar și relocarea acestora în baze temporare de staționare de pe teritoriul statelor aliate, cu asigurarea serviciilor esențiale. “În acest sens, pe baza elementelor de planificare inițială comunicate de Comandamentul Forțelor Aliate în Europa, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a hotărât participarea Armatei României la această operație de evacuare și relocare a cetățenilor afgani cu un efectiv de maximum 200 de militari, începând cu luna august 2021, pentru o perioadă de cel mult 6 luni“, se arată în comunicatul oficial.

Pentru România, schimbarea de regim din Afganistan poate avea consecințe în planul securității, din cauza pericolelor reprezentate de extremism, terorism, exportul de instabilitate în regiune, traficul de droguri și arme, migrația ilegală, care trebuie contracarate. În acest context, România va lua măsurile necesare și va rămâne angajată în apărarea intereselor naționale și ale cetățenilor noștri și, în egală măsură, va participa, în mod solidar, alături de partenerii și aliații noștri, la efortul internațional de a depăși această criză, pe multiplele ei planuri“, precizează Administrația Prezidențială.

Acest articol a fost publicat în Stiri din tara. Salvează legătura permanentă.