PNL a votat pentru începerea negocierilor de formare a unui nou guvern cu PSD și UDMR. Mai devreme PSD și UDMR au luat aceeași decizie.

Biroul Politic Național al PNL, reunit astăzi în ședință statutară, a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorități care să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depășită criza politică și sanitară. Negocierile vor avea loc începând de mâine, cu o fișă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL“, a anunțat Partidul Național Liberal într-un comunicat.

De asemenea, PNL a stabilit o serie de principii pe care le va susține:

  • Formarea unei majorități în jurul PNL, cu premier liberal;
  • PNRR este un proiect național, asumat de România și aprobat de Comisia Europeană;
  • Stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat față de Comisia Europeană;
  • Nicio taxă mărita, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri;
  • Continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum și reforma administrativă;
  • Realizarea reformelor asumate pe tema justiției și închiderea MCV;
  • Reforma statului;
  • Menținerea parcursului european și euro-atlantic și a parteneriatului strategic cu SUA.

Vestea a fost adusă de fostul președinte PNL, Ludovic Orban, imediat după ședința Biroului Politic Național. Orban a spus că doar o treime dintre membrii Biroului s-au opus unei colaborări cu PSD și a numit “penibile” argumentele aduse în favoarea acestei decizii.

“Oamenii nu ne-au votat pe 6 septembrie ca să facem un guvern cu PSD. A fost pomenit un termen de două săptămâni. Dacă este să se dea un mandat, să se dea un mandat serios, care să cuprindă toate elementele esențiale și lucrurile la care PNL nu poate renunța”, a mai spus Orban.

Ședința de astăzi a liberalilor a avut loc după ce conducerea PSD a votat în unanimitate, în această dimineață, pentru formarea unui guvern cu PNL, iar apoi și UDMR a luat o decizie similară.

Miercurea trecută, Florin Cîțu dădea de înțeles că a agreat cu USR refacerea coaliției, însă în ziua următoare spunea că a găsit puncte comune cu PSD: Dacă reușim să formăm un guvern stabil cu PSD, este OK”. Ulterior, Marcel Ciolacu, liderul social-democraților, declara că ministerele vor fi împărțite în baza rezultatelor obținute la alegerile parlamentare din 2020, câștigate de formațiunea pe care o conduce.

La finalul întâlnirilor din săptămâna trecută, șefii de partid au spus că nu și-au împărțit ministerele, nici că au făcut propuneri pentru funcția de premier. Totuși, PNL și PSD transmiteau că vor merge la consultările cu președintele Iohannis fiecare cu câte o propunere de prim-ministru.

Acest articol a fost publicat în Stiri din tara. Salvează legătura permanentă.